Prima saptamana de concurs – rezultate ( 12.10.2009 )
Ingrediente:
Pret: RON
Azi noapte la ora 23:59 s-a încheiat prima săptămână în care am primit, citit, încercat și votat rețete pentru micul dejun. Sperăm că v-am inspirat în acele dimineţi în care nu aveaţi nici cea mai vagă idee ce să mâncaţi sau măcar că v-am dat dat ocazia să împartăşiţi unii altora câteva idei despre cum aţi putea mânca sănătos la micul dejun.
Cu ajutorul vostru, am adunat într-o săptămână mai bine de 20 de reţete pentru toate gusturile şi stilurile de viaţă. Acum, dacă apăsaţi butonul ”Mixerul de retete”, puteţi să vizionaţi o reţetă diferită de fiecare dată.
Dintre reţetele înscrise în concurs, cele mai populare au fost următoarele:

Cea mai populara reţetă a săptămânii a fost Micul dejun Studentesc, trimisă de Alexandra Mihu. Ea a câştigat ceasul deşteptător Clocky şi se va trezi cu siguranţă de acum încolo în fiecare dimineaţă la ora potrivită, pentru a lua un mic dejun sănătos.
Pentru săptămâna 11-18 Octombrie, am readus toate reţetele la acelasi nivel si incepe din nou votarea pentru un nou Top 10. Daca aveţi nevoie de inspiraţie, citiţi câteva din reţetele anterioare sau urmăriţi-i pe Arhi si Visurat cum testează diverse combinaţii de ingrediente dimineaţa.
Atenţie mare când ne trimiteţi reţetele. Ca să le putem înscrie în concurs, e bine ca ele să aibă titlul corelat cu conţinutul, toate ingredientele enumerate, o descriere interesantă a modului de preparare, şi, ideal, şi o poză
Felicităm toţi participanţii şi vă invităm la a doua saptamana de concurs, unde aveti din nou ocazia sa castigati un Clocky.
Muuuuult succes!
Care e reteta ta preferata pentru un mic dejun sanatos? Participa la concursul nostru!.
Scrie-ne aici reteta ta preferata si poti castiga un ceas Clocky care te va ajuta sa te trezesti devreme si sa nu mai ratezi ora micului dejun.


